
Polițiștii din Ploiești și Câmpina, Sinaia și Vălenii de Munte au desfășurat mai multe acțiuni pentru verificarea respectării legislației privind circulația rutieră.
Acţiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se în special pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.
Pe3ntru neregulile constatate au fost aplicate 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei, din totalul acestora, cele mai multe fiind aplicate la regimul rutier, respectiv 30 privind nerespectarea regimului legal de viteză pe anumite tronsoane de drum, 25 pietonilor, 7 bicicliștilor care au fost depistați încălcând prevederile legale, iar restul pentru alte abateri.