Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat luni dimineață că a decis să sesizeze Parchetul European pe subiectul achiziției microbuzelor electrice pentru elevi.
De asemenea, ministrul anunță că va dispune transmiterea către Departamentul pentru Lupta Antifraudă și Consiliul Concurenței a rezultatelor verificării realizate de Corpul de Control al ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene.
“Am luat aceste măsuri ca urmare a constatării mai multor disfuncționalități care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care au fost utilizați banii europeni. Apelul de proiecte cu titlul <
El susține că, în locul unui sistem integrat, cu achiziții centralizate și standarde unitare, fiecare județ a derulat proceduri separate, stabilind propriile caiete de sarcini, valori estimate și condiții de livrare.
În total, au fost 74 de achiziții derulate individual de către 40 de județe.
“Această descentralizare, deși justificată de dorința de flexibilitate locală, a generat efecte absolut reprobabile: diferențe semnificative de preț între microbuze similare și lipsa unor justificări clare privind diferențele majore de cost. Au fost identificate situații în care același tip de microbuz electric (16+1 locuri) a fost achiziționat, în județe diferite, la valori semnificativ variabile — între un minim de 99.000 euro și un maxim de 263.000 de euro per unitate, fără modificări tehnice care să justifice diferențele. Au fost recepționate echipamente în afara termenilor de livrare, diferențele de preț variind uneori și până la de trei ori mai mult față de prețul cel mai mic. Nu există justificări tehnice sau financiare care să acopere diferențele majore de cost”, a continuat ministrul.
Dragoș Pîslaru susține și că diferența semnificativă de preț pentru microbuze similare ridică suspiciuni de înțelegere între firme (preț de cartel), prețul nereprezentând o imagine reală a prețurilor practicate pe piață.
“Deoarece ofertele de preț nu sunt fundamentate, acestea generează un potențial prejudiciu bugetar, reprezentând un indiciu de achiziție ineficientă sau neconformă prin prisma obligativității de respectare a principiilor de legalitate, eficiență și economicitate în utilizarea optimă a alocării / cheltuirii bugetului aferent PNRR și a bugetului național aferent. Totodată, există diferențe între listele localităților beneficiare de microbuze electrice conform cererii de finanțare și localitățile care au primit în final microbuze conform proceselor verbale de predare/primire”, a mai scris oficialul.
Astfel, a dispus transmiterea tuturor constatărilor către instituțiile abilitate: Parchetul European, Departamentul pentru Luptă Antifraudă și Consiliul Concurenței, pentru că “rolul lor este să verifice dacă diferențele de preț și modalitatea de utilizare a informațiilor minime obligatorii din ghid au fost simple erori administrative sau practici care afectează buna gestionare a fondurilor europene”, consideră Pîslaru.
“Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene nu are rolul de procuror sau de judecător. Altfel spus, nu avem calitatea legală să dăm verdicte definitive ori să condamnăm potențiale încălcări ale legii. Ce trebuie însă să facem la nivel administrativ este să învățăm din aceste situații și să aplicăm lecțiile pentru viitor. Vom lucra împreună cu ministerele de linie pentru ca viitoarele apeluri de proiecte europene să includă obligativitatea unei analize de piață solide, a unor prețuri de referință realiste și a unei coordonări mai eficiente între instituții. România are nevoie de o administrație care funcționează unitar și responsabil. Banii europeni sunt bani publici, iar de folosirea lor corectă și transparentă depinde însăși modernizarea României. Când vorbim de bani publici, nu ne permitem neglijență, improvizație sau lipsă de rigoare și nu voi tolera niciodată asemenea situații”, a conchis acesta.
