Compania aeriană românească AnimaWings, aflată în insolvenţă, anunţă că prelungeşte suspendarea tuturor zborurilor regulate până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv….
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, marţi, legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile…
Mai multe persoane trimise în judecată de DNA Ploiești într-un dosar privind fraudarea de fonduri europene și condamnate inițial la închisoare cu…
Blocul Național Sindical (BNS) propune un salariu minim brut de 4.652 de lei în 2027 și atrage atenția că aproximativ o treime…
Anchetatorii români împreună cu cei din Belgia au destructurat o reţea formată din zeci de persoane care, încă din 2024, au deturnat…
Peste 300 de percheziţii domiciliare au loc marţi în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul a 67 de…
Coiful de la Coţofeneşti, a cărui restaurare are loc în prezent la Muzeul Naţional de Istorie a României, a fost prezentat luni…
Procurorii şi poliţiştii din Prahova instrumentează un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu estimat la aproape 52 de milioane de lei din…
Ministerul Educaţiei anunţă duminică seară că au fost publicate modele de subiecte pentru Evaluarea naţională şi Bacalaureat 2027, de către Centrul Naţional…
Exim Banca Românească aduce în piață una dintre cele mai atractive oferte de economisire în euro, oferind o dobândă de 3,5% pentru…
O şcoală din judeţul Prahova a fost evacuată, luni dimineaţă, după ce o explozie s-a produs în camera centralei termice, deflagraţia nefiind…
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi avertizări Cod galben și Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, iar în zona…
Peste 200 de percheziţii se desfăşoară, luni, în Bucureşti şi în mai multe judeţe, au anunţat reprezentanţii Parchetului General. Ei au precizat…
Liderul PSD Sorin Grindeanu a anunțat vineri că a doua rectificare bugetară va avea loc la mijlocul lunii noiembrie. El susține că…
Un mesaj RO-Alert a fost transmis în Sălaj și județele învecinate pentru a semnala dispariția a trei copii. La data de 29…
