Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au desfășurat, în noaptea de 29/30 mai a.c., o amplă acțiune operativă, care a vizat prevenirea…
Pompierii militari de la Detașamentul 1 Ploiești din cadrul ISU Prahova au acționat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru localizarea și…
Polițiștii ploieșteni efectuează cercetări într-un dosar penal ce are ca obiect comiterea infracțiunii de furt calificat, vizat fiind un bărbat în vârstă…
Jandarmeria prahoveană va organiza vineri- 30 mai a.c., la sediul său din Ploieşti, strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, nr. 257, „Ziua porţilor deschise”,…
Consiliul Județean Prahova își consolidează angajamentul față de educație și sustenabilitate prin continuarea programelor de modernizare a transportului școlar, iar, ieri, președintele…
Primăria Municipiului Ploiești, prin Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP), a inițiat campania anuală de combatere a ambroziei (Ambrosia artemisiifolia), o plantă…
După finalizarea proiectului „Transportul Elevilor Adaptați Mobilității Fără CO₂ – TEAM-CO₂”, care a avut o valoare totală de 36.184.996,40 lei și a…
În cadrul unei conferințe de presă organizată cu ocazia Concursului Internațional de Vinuri VINARIUM, a fost lansat oficial proiectul „Prahova – Ținutul…
Un bărbat din judeţul Prahova este suspectat că, în calitate de curier, a sustras, în doar două luni, bunuri în valoare de…
Polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a patru persoane, cu…
Autorităţile din judeţul Prahova se confruntă din nou cu probleme în ceea ce priveşte calitatea apei potabile furnizate de operatorul Hidro Prahova….
Primăria Azuga a transmis că monitorizează cu maximă atenție lucrările de modernizare și reabilitare a Liceului Teoretic Oraș Azuga. Suntem prezenți constant…
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a premiat astăzi, 20 mai 2025, excelența în educație și inovație, în cadrul unei ceremonii speciale…
De la începutul lunii mai și până în prezent, în Prahova, prin sistemul național RO-Alert, au fost emise peste 20 de avertizări…
Dacă pe 1 iunie ne vedem la Ploiești Airshow 2025, ei bine, sâmbătă 31 mai, vă așteptăm la Ziua Porților Deschise unde…