Guvernul a adoptat luni seară, cu câteva ore înainte de votul asupra moțiunii de cenzură, o OUG prin care alocă în județe 10 miliarde de lei pentru „accelerarea proiectelor din PNRR”
OUG privind măsuri în vederea accelerării implementării investițiilor finanțate prin PNRR la nivelul autorităților administrației publice locale, prin asigurarea lichidității temporare prin împrumuturi pe termen scurt, acordate de Ministerul Finanțelor, instituie un mecanism de finanțare temporară, prin acordarea de împrumuturi fără dobândă autorităților locale, pentru proiectele aflate într-un stadiu avansat de implementare.
Potrivit OUG, mecanismul utilizează temporar sumele disponibile din componenta de împrumut a PNRR, fără a atrage resurse suplimentare de pe piețele financiare și fără costuri pentru autoritățile locale beneficiare.
Plafonul total al programului este de până la 10 miliarde lei, cu potențialul de a susține un portofoliu de proiecte în valoare totală de aproximativ 46 miliarde lei, din care 34,4 miliarde lei sunt reprezentate de către cheltuielile eligibile.
Împrumuturile nu înlocuiesc fondurile europene și nu reprezintă cheltuieli permanente. Ele vor avea caracter temporar și vor funcționa ca mecanism de tip „credit-punte” pentru menținerea ritmului de implementare.
Prin această măsură, Guvernul spune că urmărește:
accelerarea implementării investițiilor PNRR;
finalizarea la termen a proiectelor;
atingerea jaloanelor și țintelor asumate de România;
absorbția integrală a fondurilor europene;
evitarea pierderii investițiilor esențiale pentru comunități.
Aceste măsuri sunt luate în contextul în care România intră în etapa finală de implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), toate investițiile și reformele asumate urmând să fie finalizate până la data de 31 august 2026.
În prezent, peste 11.300 de contracte finanțate prin PNRR sunt implementate de autoritățile locale, cu o valoare totală eligibilă de aproximativ 34,4 miliarde lei, dintr-un portofoliu total de aproximativ 46 miliarde lei (circa 9,2 miliarde euro), din care restul de executat aferent cheltuielilor eligibile depășește 20 miliarde lei. Investițiile acoperă domenii esențiale pentru dezvoltarea României: sănătate, educație, digitalizare și infrastructură locală.
O altă OUG, adoptată tot luni seară, este pentru acordarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului în vederea accelerării absorbției fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeană de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale.
Ordonanța de Urgență introduce măsuri pentru a sprijini comunitățile locale să finalizeze proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și de la donatori europeni, în cadrul programelor interguvernamentale.
Astfel, unitățile administrativ-teritoriale, cu excepția municipiilor reședință de județ, pot solicita, inclusiv pentru instituțiile publice finanțate integral din bugetul local, și pentru asociațiile de dezvoltare intercomunitară din care fac parte, proporțional cu obligațiile care le revin, de la Ministerul Finanțelor contractarea în anii 2026-2027 a unor împrumuturi din venituri din privatizare înregistrate în Trezoreria Statului, în limita sumei de 2 miliarde de lei.
UAT-urile pot adresa aceste solicitări până la data de 31 decembrie 2026 pentru:
Finanțarea cheltuielilor neeligibile necesare finalizării proiectelor europene nefinalizate sau nefuncționale din exercițiul 2014–2020;
Asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile;
Acoperirea cheltuielilor neeligibile aferente acestor investiții.
Prin asigurarea acestor finanțări se are în vedere prevenirea blocării investițiilor locale aflate într-un stadiu avansat de implementare și reducerea riscului de pierdere a fondurilor europene deja contractate.
Finanțările vor avea condiții avantajoase:
maturitate de până la 5 ani;
posibilitatea rambursării anticipate;
exceptare de la limitele de îndatorare și plafoanele de contractare/tragere prevăzute de legislația fiscal-bugetară;
costuri de finanțare reduse comparativ cu piața.
“Guvernul ia măsuri pentru accelerarea finalizării proiectelor europene, protejarea investițiilor publice, susținerea absorbției fondurilor europene, reducerea presiunii asupra bugetelor locale și evitarea blocajelor administrative, a litigiilor sau a corecțiilor financiare generate de nefinalizarea proiectelor”, se arată în textul celei de-a doua OUG.
