Din oras

Hoții din parcometre, depistați rapid de polițiștii ploieșteni

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au desfășurat, în noaptea de 29/30 mai a.c., o amplă acțiune operativă, care a vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului, concretizată prin prinderea în flagrant a unui bărbat bănuit de comiterea unor fapte de natură penală. Acțiunea a fost rezultatul unor activități desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești cu sprijinul specialiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, în contextul unor sesizări privind sustragerea de casete de bani din mai multe parcometre amplasate pe raza municipiului.

Intervenția promptă și coordonarea eficientă a forțelor implicate au dus la prinderea în flagrant a unuia dintre bănuiți. Ulterior, în urma probatoriului administrat, au fost identificate și celelalte persoane implicate în activitatea infracțională. Cei în cauză au fost identificați ca fiind patru bărbați, toți domiciliați în municipiul Ploiești.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și tentativă la furt calificat, iar față de cei patru bărbați, în urma probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentați în fața unității de parchet, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive corespunzătoare.