Politica

Liderii fostei Coaliții de guvernare, chemați la discuții de Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan i-a chemat luni, de la ora 09:00, pe liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale la Palatul Cotroceni.

Scopul întâlnirii este deblocarea discuțiilor pentru formarea unui nou Guvern.

La finele Summitului NATO de la Ankara de pe 8 iulie, Dan a spus că va chema luni la discuții liderii fostei Coaliții PSD-PNL-USR-UDMR, însă el nu vrea să pună nicio presiune pentru a avea un nou Guvern, în schimb românii ar trebui să fie cei care să o facă.

Președintele a transmis și că “în momentul acesta, strict în momentul acesta, eu nu simt că se degajează o soluție” de a avea o majoritate care să voteze un nou Guvern.

“La întâlnirea de luni vreau ca fiecare dintre lideri să spună care este soluția de majoritate pe care o văd și o să le adresez rugămintea să nu-mi spună numai mie, să vă spună și dumneavoastră, pentru că au principală responsabilitate. (…) Nu voi propune un premier de care să știu că nu are nicio șansă să strângă majoritatea”, a spus Dan.

Președintele a mai spus și că că “majoritatea parlamentară nu e la președinte, ci este la partidele din Parlament și răspunsul trebuie să vină de la liderii partidelor din Parlament”.

“Și sunt sigur că vă veți duce (voi, jurnaliștii – n.r.) la fiecare dintre ei să-i întrebați, au trecut 63, 65, 67, 69 de zile, că le numărați, care este propunerea noastră de majoritate, nu de declarație politică. De majoritate. Și sunt sigur că o să popularizați răspunsurile noastre”, a declarat acesta.

Întrebat dacă liderii vor veni la el și îi vor spune că au majoritate, dar mai au nevoie de 2-3 voturi de la AUR pentru a trece Guvernul și va accepta, președintele a răspuns că nu.

Exit mobile version