Din oras

Primarul Ploieştiului, Mihai Poliţeanu, s-a căsătorit!

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu (48 de ani), a renunțat la burlăcie și s-a căsătorit, vineri, 19 septembrie, cu iubita sa, Elena Ghioc (37 de ani).

Proaspăta doamnă Polițeanu, născută în Pașcani, județul Iași, este absolventă a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București și cunoscută activistă în organizații neguvernamentale. Recent, Asociația ”Ploiești pentru oameni”, al cărei președinte este, a organizat o serie de evenimente în cartierul ploieștean Mihai Bravu, dedicate zonei limitrofe pârâului Dâmbu.

Sâmbătă, a avut loc, la Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena din Ploiești, și cununia religioasă, iar petrecerea – la care au fost invitați inclusiv oamenii politici – a avut loc la o cramă din zona viticolă a Prahovei.
Mihai Polițeanu este cel de-al treilea edil al Ploieștiului care se căsătorește în timpul mandatului, după Florin Dobre și Andrei Volosevici.

Exit mobile version