Pompierii militari prahoveni au fost alertaţi că pe DN1, în localitatea Comarnic, s-a produs un accident rutier cu victime, în care au fost implicate un autoturism și un autotren (TIR).
La fața locului au intervenit de urgență o autospecială de stingere din cadrul Punctului de Lucru Comarnic, o ambulanță SMURD de la Detașamentul Sinaia și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) de la Detașamentul 2 Ploiești.
«În urma impactului, un bărbat a rămas încarcerat, în stare de inconștiență. Pompierii au acționat pentru scoaterea acestuia, ulterior fiind efectuate manevre de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor echipajelor de intervenție, victim- bărbat în vârstă de 64 ani- a fost declarată decedată», au informat reprezentanţii ISU Prahova.
În contextul de mai sus, poliţia rutieră prahoveană a precizat faptul că «din primele cercetări s-a constatat că bărbatul în vârstă de 64 de ani ar fi condus un autoturism pe Drumul Național 1 (E60), către București, iar în zona km. 106+600 m ar fi pierdut controlul asupra direcției și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 59 de ani.
În urma impactului, componente ale utilitarei au fost proiectate într-un alt autoturism care circula pe sensul de mers către București, condus de o persoană în vârstă de 55 de ani. .
Cadrele medicale sosite la fața locului au efectuat manevre de resuscitare bărbatului de 64 de ani, care prezenta leziuni, însă a fost constatat decesul acestuia.
Conducătorii celorlalte două autovehicule implicate în dinamica accidentului rutier au fost testați, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor evenimentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă».
