In vizor

Amendă de 50.000 de lei, dată de Garda de Mediu companiei Conpet, după ce o conductă care subtraversează un parc din Ploieşti s-a spart, pe sol deversându-se petrol

Comisarii Gărzii de Mediu Prahova au amendat cu 50.000 de lei compania Conpet, după ce la finalul săptămânii o conductă care transportă petrol şi care este îngropată în zona parcului Municipal Vest din Ploieşti s-a spart, iar pe sol s-a deversat petrol.

”Incidentul produs în data de 29.03.2025 în zona – parc municipal Vest al Municipiului Ploieşti a fost verificat de comisarii de mediu Prahova, iar controlul s-a finalizat cu amendă în valoare de 50.000 lei pentru operatorul care desfăşoară în zonă activităţi de extracţie a hidrocarburilor. În urma verificărilor s-au constatat scurgeri de  amestec de ţiţei cu apă sărată ce a condus la contaminarea unei suprafeţe de sol din incinta parcului”, anunţă, joi, Garda de Mediu Prahova, potrivit news.ro.

Comisarii de mediu au solicitat companiei să realizeze lucrări de ecologizare a solului afectat în urma incidentului de mediu.

Conducta care transportă petrol subtraversează un teren de la marginea Ploieştiului, în apropierea gării de vest, acolo unde în urmă cu câţiva ani a fost realizat, din fonduri europene, cel mai mare parc al oraşului.

Incidentul a avut loc sâmbătă.

Primarul oraşului, Mihai Poliţeanu, a solicitat mutarea conductelor din zona parcului.

”Consider că mutarea traseului conductelor este obligatorie şi este posibilă. Când fostul preşedinte CJ (al Consiliului Judeţean Prahova – n.r) Iulian Dumitrescu a pus ochii pe terenul parcului, CONPET a făcut un proiect de mutare a traseelor acestor conducte. Apoi, după căderea lui Dumitrescu, s-a aşternut tăcerea”, a scris Poliţeanu, sâmbătă, pe Facebook.