
Un bărbat din Câmpina a fost prins, în noaptea de luni spre marți, conducând o mașină furată din București. Bărbatul se urcase beat la volan și avea și permisul suspendat.
,,Bărbat reținut de polițiștii din Câmpina după ce ar fi sustras un autoturism din București și ar fi condus sub influența alcoolului, având dreptul de a conduce suspendat.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au dispus, la data de 13 octombrie a.c., măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce și furt în scop de folosință.
În fapt, la data de 13 octombrie 2026, în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Sălaj din municipiu, au depistat în trafic un autoturism care la aceeași dată a fost reclamat ca fiind sustras de pe raza municipiului București.
La volanul autoturismului, a fost identificat un bărbat de 47 de ani din municipiul Câmpina.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.