Din oras

„Cupa Jandarmeria montană la înălţime“ – câştigată de jandarmii prahoveni

Ajunsă la a XI-a ediție, competiția a adus la start un număr de 16 echipe, formate din câte trei jandarmi de la secțiile și posturile montane din țară.

Probele au fost extrase din tehnicile și procedeele folosite în mediul montan pe timp de vară, precum:
1. Deplasarea în teren variat și accidentat cu ajutorul dispozitivelor GPS pentru căutarea unei persoane aflate în dificultate în mediul montan.
2. ⁠Tehnica escaladei, traversării artificiale și coborârii în rapel.
3. ⁠Verificarea cunoștințelor de prim-ajutor medical de bază.
Acest eveniment, are drept scop consolidarea deprinderilor și priceperilor motrice a personalului specializat aparținând posturilor montane, structurilor antiteroriste și acțiuni speciale, în intervenția profesionistă în situații deosebite, promovarea muncii în echipă, efectuarea unui microraționament tactic în abordarea și gestionarea intervenției, fortificarea organismului în condiții de efort fizic.

La final, cei mai buni au fost :

Locul I: Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova.

Locul II: Centrul Montan Sinaia.

Locul III: Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș.