Politica

Mînzatu: CE dorește să sprijine administrația din România să atragă cât mai multe fonduri europene

Comisara Roxana Mînzatu a evidențiat luni, în cadrul întâlnirilor de la București cu premierul Marcel Ciolacu, disponibilitatea Comisiei Europene de a sprijini administrația din România în atragerea unui număr cât mai mare de fonduri europene.

Atragerea fondurilor europene pentru finanțarea proiectelor sociale destinate “beneficiului cetățenilor români, protejarea drepturilor și creșterea competențelor lucrătorilor din România” au fost subiectele principale discutate luni de prim-ministrul Marcel Ciolacu și vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, responsabilă pentru drepturi sociale, competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu.

”Resursele considerabile pentru cofinanțarea proiectelor europene incluse în bugetul pe acest an și îmbunătățirea mecanismelor de lucru la nivelul ministerelor vor face ca banii europeni să susțină investiții esențiale pentru creșterea calității vieții românilor. Politica de Coeziune, Fondul Social European și celelalte politici europene rămân în continuare prioritare. Putem veni astfel în sprijinul oamenilor, îndeosebi al celor care au mai multă nevoie de susținere, și al comunităților locale, punând în valoare solidaritatea europeană, prin proiecte de dezvoltare corelate cu măsuri sociale”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu, conform unui comunicat de presă al Guvernului.

În acest context, Roxana Mînzatu a subliniat deschiderea de a sprijini administrația din România în atragerea unei cantități cât mai mari de fonduri europene.

De asemenea, premierul a accentuat susținerea guvernului pentru industria auto din România, care contribuie semnificativ la Produsul Intern Brut, inclusiv prin îmbunătățirea competențelor lucrătorilor din acest domeniu.

O altă temă discutată a fost regulamentul european destinat protejării lucrătorilor care activează în alt stat membru al Uniunii Europene.

”Suntem foarte angajați în dialogul cu partenerii europeni pentru a proteja drepturile sociale ale românilor care lucrează în alte state membre ale Uniunii Europene, fie că vorbim despre pensie, indemnizații de creștere a copilului sau pentru șomaj”, a precizat Ciolacu.

În plus, oficialii au abordat dezbaterea în curs la nivel european privind consolidarea pregătirii pentru situații de urgență a Uniunii Europene. Șeful Executivului a subliniat că România trebuie să participe activ la această discuție, având în vedere contribuția considerabilă a specialiștilor români în gestionarea unor situații precum incendii și inundații.