Din oras

Peste 5.000 de pacienți, pe listele de transplant în România

Peste 5.000 de pacienți sunt înscriși pe listele de transplant în țara noastră, a declarat, luni, la Ploiești, președintele Asociației Transplantaților din România (ATR), Gheorghe Tache.

‘La noi în țară sunt peste 5.000 de pacienți înscriși pe listă, dar acea listă nu oglindește adevărata dimensiune a nevoii de transplant pentru că foarte mulți colegi de-ai noștri nu se înscriu (…). Vrem și trebuie să înțelegem că sănătății trebuie să îi acordăm o prioritate fundamentală, v-o spunem noi, cei care știm cel mai bine, că pe propria piele suportăm consecințele ca atare, ce înseamnă să eviți spitalul. Vă spunem că trebuie să înțelegem că relația cu medicul de familie și medicul specialist este una permanentă, este un parteneriat pe viață. Trebuie se înțelegem că la medic nu trebuie să mergem doar atunci când avem o anumită problemă de sănătate. Pericolul cel mai mare este atunci când ne simțim bine, pentru că atunci nu mai dai importanța cuvenită sănătății, mai sari un pic peste acele indicații pe care ți le dă medicul specialist, dacă te simți bine’, a afirmat Gheorghe Tache, într-o conferință de presă.

El a explicat că acum avem în România doar circa 60-70 de donatori pe an pe toate tipurile de transplant.

În această perioadă are loc, la Ploiești, o amplă campanie de informare și evaluare medicală, având ca temă centrală depistarea precoce a Bolii Cronice de Rinichi (BCR) și importanța donării de organe în scop terapeutic.

Campania este derulată de o echipă mobilă multidisciplinară formată din 17 voluntari ATR (beneficiari de transplant și donatori) și 4 medici nefrologi de la Institutul Clinic Fundeni.

Evenimentul este organizat de Asociația Transplantaților din România (ATR) și Societatea Română de Nefrologie (SNR), cu sprijinul Crucii Roșii Prahova, al Consiliului Județean Prahova, Spitalului Județean de Urgență Prahova, Casei Județene de Sănătate și al medicilor din rețelele locale de sănătate.

‘Acțiunea noastră în Ploiești constă în informarea populației pe linie de prevenție despre boala cronică renală și despre informare și conștientizare cu privire la caracterul legal și benefic al actului donării. Ce înseamnă să donezi organe și care sunt pașii pe care trebuie să îi facă o persoană atât în timpul vieții, cât și atunci când se confruntă ca cineva drag să fie în moarte cerebrală. Noi informăm pe aceste două paliere de activitate medicală’, a explicat Gheorghe Tache.

În ceea ce privește donarea de organe, acesta spune că legislația este una de nivel european, legea este bună, însă problema este că nu știm să o punem în atenția opiniei publice.

‘Donatorilor nu le este frică sub nicio formă, dar donatorii în moarte cerebrală… acolo este un aspect mult mai delicat din punctul de vedre al coordonatorului, pentru că trebuie să stai de vorbă cu rudele persoanei respective și să îi aduci la cunoștință că pot fi salvate alte vieți. (…) Este un moment dificil de abordare, de aceea noi venim în cadrul campaniilor să îi informăm pe oameni pentru că ei știind aceste lucruri, ușurăm foarte mult și activitatea coordonatorilor. Dar, mai mult decât atât, oamenii să înțeleagă că acea persoană poate salva vieți și mai ales poate să trăiască în trupurile noastre atât cât dă Dumnezeu și cât poate și pacientul să trăiască’, a mai adăugat președintele ATR.

Exit mobile version