Politica

PSD și AUR anunță oficial că lucrează împreună la o moțiune de cenzură

Fostul vicepremier PSD Marian Neacșu și liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, au anunțat luni dimineață, într-o declarație comună la Parlament, că cele două partide lucrează la textul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului.

Este prima afișare publică oficială a PSD și AUR care anunță că lucrează împreună.

“Lucrul de care ne vom ocupa este exclusiv tehnic. Abordarea politică va fi explicitată probabil în cursul acestei zile de președinții partidelor”, a spus Neacșu.

De asemenea, Peiu a anunțat și el că demersul comun PSD-AUR vizează redactarea unei moțiuni de cenzură, urmând să fie dezbătută la începutul lunii mai, scopul fiind “demiterea Guvernului Bolojan”.

Cele două partide vor avea ședințe în forurile de conducere, urmând ca tot luni să fie făcute mai multe detalii despre colaborare.

Întrebat dacă acest demers deschide drumul unei viitoare colabărori PSD-AUR la guvernare, Marian Neacșu a declarat că “orice drum începe cu primul pas”.

Neacșu a mai făcut apel la ceilalți parlamentari din alte partide să contribuie, dacă vor, la elaborarea moțiunii de cenzură.

Petrișor Peiu a precizat că “nu este niciun pact, deocamdată, cu PSD”, ci doar “o discuție comună”.