
Evenimentul PSD la care s-a votat retragerea sprijinului politic pentru PSD a avut loc luni după-amiază la Palatul Parlamentului.
Pe toată durata zilei, Espress.ro a urmărit organizarea evenimentului, care a avut ca scop aflarea “secretului lui Polichinelle”.
Într-o sală de la Palatul Parlamentului, închiriată de PSD pentru a organiza “un eveniment privat”, echipele de comunicare ale partidului s-au pregătit din timp pentru ca marcarea ruperii Coaliției de guvernare să dea bine pe ecrane. Că doar pe ecrane poate da bine decizia social-democrată. Cu un război la graniță, cu o criză în Orientul Mijlociu care afectează pe toată lumea, cu atâtea obiective de atins în PNRR și cu aderarea la OECD, social-democrații s-au gândit să adâncească și mai mult România într-un haos greu de controlat.
În jurul orei 13:00, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a fost surprins făcând repetiții pentru discursul din fața celor 5.000 de delegați. Deranjat peste măsură de prezența a doi jurnaliști care înregistrau momentul din ușă, acesta a plecat nervos în biroul lui.
În jurul orei 16:00, parlamentarii PSD și delegații, alții decât cei care au votat online, au venit la sala unde a avut loc evenimentul. Parlamentarii, deși aveau program de lucru atât la Camera Deputaților, cât și la Senat
Până la momentul T0, adică ora 17:00, PSD-iștii s-au îngrămădit la studiourile improvizate de televiziunile de casă pentru a anunța ultimele noutăți și strategii începând de mâine, alții au stat la rând la taclale, poze și cafele.
Pe un ecran uriaș, pe care rula mesajul ” Ajunge. Până aici. Din toată țara. Cu o singură voce”, rulau și transmisiuni online cu delegații de teritoriu, adunați în săli pentru a aștepta momentul votului prin care s-a decis ieșirea de la guvernare.
La sosire, Sorin Grindeanu a fost însoțit de cei șase miniștri care urmează să demisioneze din Guvern. Nu a făcut nimeni nicio declarație de presă, însă în sală Grindeanu a făcut o așa-zisă baie de mulțime.
Miniștrii și-au făcut bilanțurile, în care au prezentat doar reușitele și lucrurile bune pe care ei spun că le-au adus României. Anterior, Sorin Grindeanu a deschis evenimentul cu mesajul: “Suntem astăzi din nou împreună pentru un moment decisiv pentru România și pentru PSD. Este timpul să tragem linie și să facem bilanțul politic al prezenței PSD la guvernare”.
“Azi vom face istorie”, a susținut vicepremierul Marian Neacșu, care nu înțelege că istoria se scrie în altă parte, iar România nu pare conectată la noua realitate, mult prea ocupată cu certuri mărunte și măcinată de nostalgia pentru trecut a multor lideri, incapabili să priceapă momentul actual.
Ropote de aplauze au acompaniat ultimul discurs al șefului PSD din calitate de membru în această Coaliție de guvernare, în care populismul, deși criticat, a dominat discursul lui Grindeanu.
Adunarea s-a terminat cu un rezultat știut deja de toată lumea, cu elemente care au făcut trimitere la congresurile PSD sau la lansarea unor candidați în alegeri, nicidecum cu un eveniment trist pentru țară. Trist nu pentru că Ilie Bolojan urmează să fie debarcat, ci pentru modul în care social-democrații au ales să fie părtași la un stil de guvernare auster în ultimele 10 luni, au votat și susținut orice a fost pus pe masa lor, iar brusc, deranjați că pierd controlul, au ales să pună fundă roșie dezastrului.
Mingea a fost pasată acum la PNL și la Nicușor Dan – “un președinte al tuturor românilor”, după cum îl lăuda Sorin Grindeanu.